O poezie exceptionala scrisa de varul meu drag. Il voi ruga sa ne mai dea din poeziile lui, deoarece are un talent fantastic si e pacat sa nu stim si noi ce se ascunde sub carapacea lui nefireasca.
Eu te astept de-o vesnicie,
De cand inca nici nu eram
Si tot astept clipa sa vie,
Pastrand un loc pe al meu ram.
Tu nici nu stii de cand suspin
In aer trist de asteptare
Si ma impac...si ma alin,
Zicand ca-i vorba de rabdare.
Hai, simte cum te cheama dorul
Nemaivazut, din nevedere,
Dar care ti-a simtit amorul
Si asteapta acum a ta vedere.
Dar oare tu visezi la mine
Cu aceeasi pofta si dorinta ?
Si-n caz de lacrimi si suspine
Te-am alinat in suferinta ?
Oare, si tu, astepti sa vin,
Pastrand un loc de vesnicie
Si-al tau amar si-al tau suspin
Il pui pe foaie-n poezie ?
Sau poate nici nu te-ai gandit
Sa te gandesti la al tau serb...
Astept momentul potrivit,
Nerabdator, sa te intreb.
Autor: Roman Abdulaev
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu